Azaleea-Ajutor Acasa - Agentie selectie Bona Cluj, Menajera Cluj si Aistent varstnici Clujbone, bona, bone cluj, bona cluj, menajere, menajera cluj
   

Selecţie Asistenţi pentru Vârstnici şi Persoane cu Nevoi Speciale

Deobicei, femeile sunt sufletul familiei, copii, părinţii, rudele şi prietenii apropiaţi, aflaţi  în nevoie, ne cer nouă sprijinul. A fi aproape înseamnă a renunţa la multe preocupări moderne: carieră de succes, timp pentru sine, timp pentru frumuseţea noastră şi pentru prietene şi nu în ultimul rând, bine-nţeles, pentru familia pe care ne-am creat-o. Toţi au atâta nevoie de  noi, pe toţi îi iubim, iar ziua noastră are doar 24 de ore. Toate sunt foarte importante şi atunci apare dilema “generaţiei sandwich”, care vrea să ofere personal copiilor o educaţie bună, dragoste şi atenţie, care vrea să rămână cea mai frumoasă şi tandră femeie din viaţa soţului ei, atentă şi iubitoare şi care vrea să-şi trateze părinţii cu respectul şi dragostea pe care le merită, să asigure familiei statutul financiar şi social pe care şi-l doreşte.

Vârstnicii noştri necesită acum cea mai mare atenţie şi îngrijire şi nu le-o putem acorda personal, pentru că nu avem timp, energie sau competenţă. Acum avem nevoie de ajutor profesionist: o persoană dedicată, pricepută şi răbdătoare care să ne ajute cu îngrijirea  seniorilor, lăsându-ne timp şi energie pentru lucrurile cu adevarat de neînlocuit: dragostea şi preocuparea.
Unde puteţi căuta acest ajutor profesionist? Puteţi încredinţa vârstnicul unui cămin, puteti să-l mutaţi în casa dumneavoastră, puteţi să-i selectaţi un asistent personal din ziar sau puteti apela la recomandarea Azaleea-ajutor acasă pentru a angaja cea mai potrivită persoană.

Mutarea vârstnicului într-un cămin de seniori ar rezolva profesionalismul îngrijirii,  însă scoaterea lui din mediul natural ii accentuează şi grăbeşte involuţia fizică, afectivă şi intelectuală specifică bătrâneţii şi-l deprimă, iar costurile sunt uneori peste puterile noastre.
Il puteţi muta în casa dumneavoastră, dar aceste schimbări crează adesea efecte neplăcute, reducând independenţa şi intimitatea şi creând mici conflicte care afectează relaţiile familiale.
Ii puteţi selecta o persoana din ziar, însă acest lucru presupune multe riscuri şi costuri financiare şi de timp.   Selecţia presupune deranjul de a primi vizita multor persoane care aduc CV-ul. Interviul de selecţie poate fi irelevant, daca persoana vă spune ce doriti să auziţi, nu adevărul. S-ar putea să vă scape lucruri importante, pe care să le descoperiţi după angajare şi să constataţi că aţi primit în casa dumneavoastră un impostor sau să constataţi că nu aţi prezentat lucrurile destul de elocvent şi plecarea angajatei va pune din nou în faţa altor cheltuieli cu anunţurile şi mult timp petrecut în interviuri de selecţie.

Alegând serviciile de selecţie ale Azaleea-ajutor acasă, veţi primi dosarul complet a 3-4 persoane care corespund criteriilor agreate şi veţi fi asistaţi la interviul final cu acestea, pentru a ne asigura că faceţi alegerea potrivită şi pe care să vă puteţi baza cu încredere. Verificarea corespunderii criteriilor de către persoanele recomandate se va face prin mai multe metode: teste psihologice,  de cunoştinţe, recomandări  şi nu în ultimul rând, interviuri.

Alegând garanţia Azaleea veţi avea siguranţa promptitudinii şi rapidităţii, a perseverării până la găsirea persoanei corespunzătoare şi asigurarea retenţiei acesteia printr-o legătură strânsă pe perioada integrării atât cu familia, cât şi cu persoana angajată şi garanţia calităţii muncii prestate de persoana selectată prin “evaluări misterioase”.
Back
 
 
 

Etichete: Ingrijire Batrani, Ingrijire Batrani Cluj, Ingrijire Varstnici, Ingrijire la Domiciliu Cluj